Începe să scrii o carte. Alege pasul următor.
Nu trebuie să citești totul înainte să scrii ceva. Alege descrierea cea mai apropiată de lucrul de care te ocupi acum, apoi ia o decizie pe care o poți folosi.

- O idee
- Testeaz-o printr-un singur pasaj.
- O versiune neterminată
- Schițează munca deja existentă.
- O revizuire
- Alege o problemă a experienței de lectură.

Am o idee, dar este încă prea mare.
Scrie o descriere provizorie a cărții: cui îi este destinată, ce întrebare sau experiență o ține unită și ce rămâne în afara ei. Apoi alege un text scurt care ar putea testa direcția. Textul de probă nu este un angajament de a păstra prima versiune. El arată ce îți cere proiectul să faci. Dacă mai multe idei concurează, compară munca efectivă pe care ar presupune-o fiecare, în loc să alegi doar titlul care sună cel mai interesant.
Vreau să scriu ficțiune, dar scena următoare e neclară.
Numește ce vrea un personaj în acest moment precis și ce îl împiedică să obțină acel lucru. Descrie ce este diferit la sfârșitul scenei. Schimbarea poate ține de cunoaștere, intenție, încredere sau o împrejurare practică; nu trebuie să fie un eveniment dramatic. Dacă nu poți decide a cui experiență să susțină momentul, testează un pasaj scurt prin alt narator. Păstrează ambele versiuni până înțelegi ce îi permite fiecare cititorului să știe.

O scenă inventată: o scrisoare în mână, o ușă deschisă și o decizie încă de luat.
Ilustrație editorială originalăCartea e de nonficțiune, iar documentarea tot crește.
Alege întrebarea cititorului înainte să adaugi alte surse. Un capitol are nevoie de material care îi susține propriul rol, nu de orice fapt interesant descoperit. Înregistrează o sursă împreună cu întrebarea la care ar putea răspunde, ce ai citit efectiv și ce rămâne neverificat. Dacă cercetarea schimbă limitele cărții, actualizează planul în mod deliberat. Poți păstra contextul util într-un fișier separat fără să-i ceri cititorului să urmeze fiecare drum pe care l-ai parcurs când ai învățat subiectul.
Nu găsesc un ritm care să reziste unei săptămâni obișnuite.
Privește timpul și atenția de care dispui efectiv. O sesiune de douăzeci de minute poate fi suficientă pentru a scrie un dialog sau a rezuma funcția unui capitol. Poate să nu fie momentul potrivit pentru o decizie complicată de cercetare. Numește sarcina înainte să alegi o țintă de cuvinte. Încearcă câteva sesiuni, observă ce s-a întâmplat și revizuiește planul. O sesiune ratată nu trebuie compensată printr-un interval epuizant de recuperare. Lasă o notă clară de reluare, ca următorul început să fie mai ușor.
Am pagini scrise. Nu știu ce să fac cu ele.
Începe cu o descriere a ceea ce există. Citește o porțiune realizabilă și rezumă rolul pe care îl îndeplinește efectiv fiecare capitol. Notează întrebările deschise fără să corectezi imediat fiecare propoziție. Când succesiunea devine vizibilă, alege o trecere de revizuire la nivelul potrivit. O întrebare structurală, o problemă de continuitate și o propoziție stângace cer tipuri diferite de atenție. Păstrează o copie a originalului înainte să experimentezi, ca testarea unei schimbări să nu elimine posibilitatea comparației.
Vreau să folosesc IA păstrând deciziile.
Începe cu o cerere delimitată și un plan de evaluare. Cere câteva posibilități, un set de întrebări sau o observație despre un fragment scurt. Spune ce ar trebui să rămână neschimbat. Verifică rezultatul în raport cu manuscrisul efectiv și cu intenția ta; un răspuns fluent poate fi totuși greșit. Păstrează originalele, consemnează utilizările relevante și verifică felul în care serviciul gestionează în prezent textul înainte să trimiți materiale private. Destinatarul căruia îi vei oferi cartea mai târziu poate avea propriile cerințe.